Register

Dictatorii nu suferă de singurătate (Despre Internaționala represiunii)

Două articole recent publicate pe site-ul Freedom House au readus în atenţia opiniei publice a lumii libere dimensiunile tulburătoare ale practicilor pe care statele autoritare şi dictaturile le folosesc împotriva propriilor cetăţeni. Nu numai că invadarea sferei private, violarea drepturilor omului şi suprimarea acţiunilor disidente pot fi observate astăzi în numeroase state, dar, în vreme ce sancţiunile internationale şi criticile au realizat prea puţin în încercarea de a opri aceste realitaţi, cooperarea şi schimbul de practici represive între statele autoritare au crescut, atingând nivele îngrijorătoare.

"Exportând represiunea”, scris de Daniel Calingaert (DC) - vice-preşedinte Freedom House, şi “Piaţa neagră autoritară”, scris de Andrew Rizzardi (AR) – cercetător şi analist politic, prezintă multiplele dimensiuni internationale ale autoritarismului, averizând transformării autoritarismului într-o “industrie de creştere” (AR), cu propria piață comună de tehnologie şi energie și sprijin reciproc în suprimarea opozanților și disidenților.

Precum explică Daniel Calingaert, statele autoritare cooperează în prezent, asigurând securitatea comună, “reproducând practici negative”, “contestând normele internaţionale”, “subminând instituţiile internaţionale” şi construind organizaţii regionale pentru a contrabalansa instituţiile internaţionale.
Totodată, colaborarea dintre statele autoritare s-a extins şi asupra sprijinului tehnologic şi parteneriatelor din industria energetică.

Precum arată datele prezentate de Andrew Rizzardi, de la influenţa Chinei în Africa, prin cele mai mari două companii de comunicaţii care au modernizat atât serviciile oferite cetăţenilor africani cât şi capacitatea de supraveghere şi represiune a guvernelor lor, la conexiunile din domeniul energetic dintre Venezuela, Iran, Coreea de Nord şi Belarus, statele autoritare și dictaturile lumii “au creat o piaţă prin intermediul căreia regimurile represive pot să-şi asigure nevoile tehnologice, de securitate şi energie fără inconvenienţele transparenţei şi răspunderii publice.” (AR)

Avansul tehnologic-informațional care a lărgit libertatea de exprimare în lumea liberă, în lumea autoritarismului şi a dictaturilor a constrâns libertatea de expresie şi a restrâns sfera privată.

În acest sens, Andrew Rizzardi arată cum, în Africa, “îmbunătăţirile aduse de China infrastructurilor de comunicaţii sunt acompaniate de regulă de capacitaţi mai avansate de cenzurare şi supraveghere de către guvernele statelor respective. În februarie 2013, au apărut relatări care dezvăluie că statul chinez asistă Zambia în instalarea unui pachet de inspecţie amănunţită (…), tehnologie care permite guvernului să monitoreze şi, potenţial, să blocheze media socială şi site-urile neprietenoase. În mod similar, în 2010, Etiopia a achiziţionată 150 de camere de supraveghere chineze precum şi echipamente de bruiare a sateliţilor care au fost folosite, cu asistenţa tehnică a Chinei, pentru a bloca cu succes transmisiuni străine prin satelit.”(...)

“Atât ZTE cât şi Huawei au fost acuzate de violarea sancţiunilor prin vânzarea unor echipamente de reţea Iranului, permiţând regimului să monitorizeze linii fixe, mobile şi comunicaţii prin internet şi să urmărească indivizi pe baza locaţiei telefoanelor mobile.”(AR)

În ceea ce priveşte cooperarea energetică între statele autoritare, Venezuela reprezintă un caz elocvent.

“Cheia parteneriatelor Venezuelei din industria petrolului este programul Petrocaribe al fostului preşedinte Hugo Chávez, lansat în 2005. (…) Acesta a sprijinit regimul cubanez condus de un partid unic cu aproximativ 3,5 miliarde de dolari în subvenţii pentru petrol care acoperă aproape două treimi din consumul total al insulei. Venezuela a făcut de asemenea investiţii în infrastruictura energetică a aliaţiilor vecini, precum Ecuador şi Bolivia.(...).”(AR)

“Dacă afinităţile geografice, culturale şi, în unele cazuri, ideologice dintre guvernul venezuelean şi beneficiarii săi fac potrivite, de înţeles, programe precum Petrocaribe, acelaşi lucru nu poate fi spus despre parteneriatele globale ale Venezuelei, cu ţări precum Belarus şi Iran. Regimul din Belarus s-a orientat către prietenii din Caracas în încercarea de a evita dependenţa faţă de Moscova.” (...)

“Iran este adesea considerat principalul aliat al Venezuelei în afara Americii Latine (…) Legăturile dintre cele două ţări rămân puternice, cu peste 200 de acorduri bilaterale care angajează cooperarea militară, schimbul de informaţii şi conexiuni financiare. (…) Recent, Venezuela a venit în ajutorul clientului sirian al Iranului - preşedintele Bashar al-Assad, prin susţinerea cu resurse de petrol a încercărilor guvernului de a suprima rebeliunea.”(AR)

Cooperarea dintre regimurile autoritare acoperă, după cum explică şi Andrew Rizzardi, şi acţiunile militare. Ideea este demonstrată de modul în care Rusia continua să aprovizioneze “cu arme regimul din Assad din Siria, incluzând rachete anti-aer, parteneriate militare şi ajutor comercial, pentru a spijini lideri represivi.” Mai mult, “sprijinul diplomatic oferit de China liderului sudanez Omar al-Bashir, subminează instituţiie internaţionale şi permit celor care încalcă drepturile omului să evite sancţiunile cuvenite.”(AR)

Aceste instanţe de colaborare au construit o agenda comună a regimurilor autoritare, care au găsit expresii instituţionale pentru a consolida suportul reciproc. “Deşi se pot confrunta cu multe critici in forumurile internationale, dictatorii nu au motiv sa se simtă singuri”, arată Andrew Rizzardi. „Organisme multilaterale alternative, precum Shanghai Cooperation Organization (SCO), oferă statelor autoritare oportunităţi pentru diplomaţie şi comerţ, fără a ţine cont de exigenţele democraţiei şi respectarea drepturilor omului.”

Mai mult decât atât, “creşterea recunoaşterii intereselor comune între regimuri nedemocratice şi autoritare a condus la stimularea practicilor şi legilor represive”, care sunt în prezent aplicate în Venezuela, Ecuador, Honduras, Iran, Bahrain, Cambodgia, Etiopia, Uganda, Sierra Leone, şi Tajikistan, şi propuse în alte câteva state.(AR)

Concluziile acestor rapoarte vin să sublieze nevoia aborării unei atitudini ferme. În timp ce exemple, precum condamnarea recentă în Egipt a 43 de activişti ONG, devin o referinţă comună, în cuvintele lui Daniel Calingaert, “democraţiile lumii nu îşi pot permite să nu confrunte provocarea autoritară.”

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

E singura mea diplomă care nu stă într-un sertar
Într-o breaslă în care valoarea e atât de perisabilă, aceste premiu este punctul fix care îţi oferă mai mult decât succesul de public sau buzunarul plin. Te face conştient de propria-ţi valoare. Şi asta îţi dă curaj să zbori. Iar zborul e o îndeletnicire dificilă pentru un jurnalist.
Vlad Mixich este jurnalist la Hotnews.ro și corespondent al Deutsche Welle în România. A câștigat premiul Tânărul Jurnalist al Anului 2008 la secțiunea „Cultură”

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate