Logo
Imprimă această pagină

Proiectele Inițiativei pentru o Justiție Curată (FHR, EFOR, CRPE), menționate în Raportul MCV 2015

 

Comisia Europeană a publicat în 27.01.2016 raportul anual privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și de Verificare (MCV). Raportul „a constatat progrese susținute, ce par durabile, în mai multe domenii, aceste progrese fiind realizate în special prin acțiunile întreprinse de principalele instituții judiciare și de integritate în scopul combaterii corupției la nivel înalt și al creșterii nivelului de profesionalism al sistemului judiciar în ansamblul său”.

Raportul a recunoscut și importanța implicării societății civile în documentarea și sublinierea problemelor de corupție, menționând proiectele derulate la nivel național de către Freedom House România și partenerii noștri de la Expert Forum și Centrul Român de Politici Europene pentru prevenirea corupției în administrațiile locale și în procesul achizițiilor publice. 

În cadrul raportului a fost subliniată și importanța ghidului pentru practicieni în achiziții publice realizat în cadrul proiectului coordonat de Freedom House România „Combaterea Criminalității în Achizițiile Publice”, arătând că acesta are o „abordare practică și multi-disciplinară asupra fenomenului, ghidând practicienii prin diversele stadii ale ciclului de viață al achiziției, inclusiv prin analize de cazuri reale de fraudă și corupție.”

 

De asemenea, raportul a menționat în mod concret site-ul Inițiativei pentru o Justiție Curată (FHR, EFOR și CRPE) - justitiecurata.ro – care oferă platformă jurnaliștilor din presa locală pentru publicarea aticolelor despre achiziții publice și activitatea administrațiilor locale, precum și acțiunile de monitorizare a procesului de selecție pentru procurorul-șef al DIICOT de către ONG-urile de specialitate (Grupul pentru Dialog Social, Freedom House România, Expert Forum, Institutul pentru Politici Publice, Centrul Român de Politici Europene).